miercuri, 31 martie 2010

Unele efecte ale proiectului Legii Educatie Nationale

27.03.2010
Incet, incet ne apropiem de o sintetizare a problemelor care le poate ridica aplicarea proiectului de Lege a Educatiei Nationale. In timp ce guvernul lui Boc luptă împotriva "privilegiilor nesimţite", Ministrul Educaţiei, in cunostinta sau necunostinta de cauza, afirma ca nu vrea ca în unitaţile de invăţământ preuniversitar să existe "tocilar. In opinia domniei sale, "roboţeii de rezolvat probleme" ar trebui sa dispara. Vorbim de aceeasi lege care „a picat” anul trecut la Curtea Constitutionala, deoarece s-a decis ca nu poate fi adoptata prin angajarea raspunderii, ci numai prin dezbatere parlamentara.
Problemele majore care consider ca le ridica acest proiect de lege ar fi:
- La capitolul manualelor multiple sau alternative se prevede doar faptul că elevii vor avea manuale, dar nu este clar dacă se continuă sistemul de piaţă liberă, cu manuale diverse pentru aceeaşi disciplină.
- Cand se vorbeste despre definirea personalului didactic nu se face referire la psihologul şcolar, care nu ar trebui sa lipseasca din nicio unitate de invatamant.
- Trecerea clasei a IX in ciclul invatamantului gimnazial poate avea un impact major asupra resursei umane de la liceele teoretice. Totodata, calitatea cunostintelor va scadea in invatamantul liceal teoretic, care urmeaza a fi redus la trei ani.
- Apar probleme de spatii la scolile gimnaziale, mai ales in mediu rural.
- Disparitia titularizarii si implicit a transferului si detasarii sunt alte subiecte peste care ministrul educatiei trece fara analize temeinice.
- Conducerea unitatilor scolare este facuta de un Consilu de Administratie, unde profesorii detin doar o treime. Directorul poate sa nu fie profesor, pentru simplul motiv ca notiunea de "cadru didactic" si profesor nu este clar specificata .
.- Finantarea învatamântului preuniversitar se face dupa principiul „resursa financiara urmeaza elevul”, în baza caruia alocatia bugetara aferenta unui elev sau prescolar se transfera la unitatea de învatamânt la care acesta învata. Dintr-un calcul simplu, respectand media de 15 prescolari in invatamantul prescolar, 20 scolari in cel primar si 25 de elevi pentru invatamantul gimnazial ne arata ca nicio unitate de invatamant nu va putea sa se achite de obligatiile salariale. Daca incadrarea este facuta cu cadre didactice calificate, care au obtinut si gradul didactic I si au vechime in invatamant, unitatile de invatamant nu se vor incadra in buget. La ora actuala, mai mult de 80% din unitatile de invatamant nu dispun de fondul necesar pentru achitarea salariilor personalului din invatamant.
- Asigurarea resurselor si conditiile necesare pentru buna functionare a invatamantului ar trebui sa fie asigurata din fondurile locale, respectiv de Primarii. Datorita repartizarii inegale a banilor de catre Consiliile Judetene, primarii care nu apartin partidului de guvernare nu vor putea asigura aceste conditii minimale de functionare a scolilor.
- Evaluarea facuta progresiv la clasa a II-a, a-IV-a, VI-a, a IX-a este o supraincarcare a elevilor. Metodele clasice de evaluare a copiilor la finele unui ciclu si introducerea admiterii in liceu in functie de optiunea elevului creeaza premizele unei pregatiri sistematice si temeinice.
- Lipsa profesorilor din ecuaţia negocierilor si dezbaterilor este de neconceput. Se vorbeste despre viitorul dascalilor, despre o lege pe care sunt nevoiti sa o aplice, iar neconsultarea celor direct implicati va aduce si mai multe puncte nevralgice in aceasta lege.
- din acest punct de vedere se vede clar intentia de politizare a CA si interesul doar pentru banii care urmeaza elevul.

- finantarea per elev atat la scolile particulare cat si la cele de stat, coroborat cu legea sal unitare in invatamantul de stat, o sa duca la o concurenta neloiala si la o privatizare a invatamantului.
Consider ca sunt suficiente motivele acestea pentru a spune ca acest proiect nu aduce nimic, dar absolut nimic bun pentru cei din invatamant.
De aceea consider ca e momentul sa continuam formele de protest legate de netrecere notelor in catalog si pregatirea pentru greva generala.
E singura posibilitate de a opri tavalugul care se abata asupra invatamantului din partea unei clase politice care doreste indobitocirea poporului roman.
E momentul ca fiecare dintre noi, sindicalist -nesindicalist , indiferent de federatie, titular-netitular, personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic, urban sau rural, din Buzau sau tara sa trecem la ACTIUNI UNITARE.
Numai asa ii putem opri.
Publicat de LIVIU MARIAN POP la 3/27/2010 Etichete: cugetari proprii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu