10.03.2010
FSLI continua protestele
1.Sumele destinate cheltuielilor de personal stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar nu sunt suficiente pentru întreg anul 2010;
2.Prin Ordonanţa nr.114/2009 vor fi reduse 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus aproximativ 18.000 de posturi;
3.Guvernul Boc a sistat acordarea fondurilor necesare continuării investiţiilor începute în anii anteriori;
4.Prin viitoarea lege a pensiilor, Guvernul Boc intenţionează creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, măsură aberantă pentru salariaţii din învăţământ, ţinând cont de specificul acestui domeniu;
5.Conducerea M.E.C.T.S. continuă să ignore existenţa şi valabilitatea Legii nr.221/2008 până în luna decembrie 2009, instingând ordonatorii de credite la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi la nerespectarea prevederilor art.7 alin.2 din Legea nr. 330/2009 care garantează salariaţilor menţinerea salariului brut la nivelul lunii decembrie 2009;
6.Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 387/2009 şi a Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3235 din 2010 privind încadrarea profesorilor din învăţământul preşcolar şi primar, au apărut discriminări , atât în ceea ce priveşte încadrarea, cât şi salarizarea altor categorii de cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar
7.Veniturile salariale au scăzut, mai ales pentru personalul nedidactic şi auxiliar, datorită neacordării, în continuare, a unor sporuri existente în Contractul Colectiv de Muncă şi acordate în condiţii legale
Comunicatul de presa a Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant.
FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION
R O M Â N I A
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro fsli@upcmail.ro
REFERENDUM
pentru declanşarea grevei generale începând cu data de 7 iunie 2010 şi neîncheierea situaţiei la învăţătură
Având în vedere că:
1. Sumele destinate cheltuielilor de personal stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar nu sunt suficiente pentru întreg anul 2010;
2. Prin Ordonanţa nr.114/2009 vor fi reduse 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus aproximativ 18.000 de posturi;
3. Guvernul Boc a sistat acordarea fondurilor necesare continuării investiţiilor începute în anii anteriori;
4. Prin viitoarea lege a pensiilor, Guvernul Boc intenţionează creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, măsură aberantă pentru salariaţii din învăţământ, ţinând cont de specificul acestui domeniu;
5. Conducerea M.E.C.T.S. continuă să ignore existenţa şi valabilitatea Legii nr.221/2008 până în luna decembrie 2009, instingând ordonatorii de credite la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi la nerespectarea prevederilor art.7 alin.2 din Legea nr. 330/2009 care garantează salariaţilor menţinerea salariului brut la nivelul lunii decembrie 2009;
6. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 387/2009 şi a Ordinului M.E.C.T.S. nr. 3235 din 2010 privind încadrarea profesorilor din învăţământul preşcolar şi primar, au apărut discriminări , atât în ceea ce priveşte încadrarea, cât şi salarizarea altor categorii de cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar ;
7. Veniturile salariale au scăzut, mai ales pentru personalul nedidactic şi auxiliar, datorită neacordării, în continuare, a unor sporuri existente în Contractul Colectiv de Muncă şi acordate în condiţii legale,
vă rugăm să vă exprimaţi, în scris, opţiunea pentru declanşarea grevei generale începând cu data de 7 iunie 2010 şi neîncheierea situaţiei la învăţătură.
Notă: În situaţia în care, în urma acestui referendum, se hotărăşte declanşarea grevei generale, F.S.L.I. nu va semna nici un acord sau protocol cu reprezentanţii Guvernului, în cazul în care se va propune aceasta, decât după consultarea membrilor de sindicat.
Model
TABEL NOMINAL CU SALARIAŢII CARE ÎŞI EXPRIMĂ OPŢIUNEA PENTRU DECLANŞAREA GREVEI GENERALE ÎNCEPÂND CU DATA DE 7.06.2010 ŞI NEÎNCHEIEREA SITUAŢIEI LA ÎNVĂŢĂTURĂ
Nr. crt. Numele şi prenumele Da Nu Semnătura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu