marți, 23 martie 2010

FSLI pichetează sediul MECTS

23.03.2010
FSLI picheteaza sediu MECTS
Intre orele 11.00-13.30 Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant picheteaza cu minim 100 de persoane sediu MECTS datorita nesolutionarii problemelor legate de finantarea invatamantului vocational.
FSLI Constanta, FSLI Ialomita si FSLI Bucuresti picheteaza incepand cu ora 11.00 sediile Prefecturilor.

Ma declar solidar cu intreg personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic din intreaga tara, cu dascalii care sunt nevoiti sa iasa in strada pentru a obtine un venit decent. Azi, la Constanta, Ialomita si Bucuresti, profesorii trag un nou semnal de alarma. Este trist ca trebuie sa recurgem la proteste pentru a ne face auziti.
Dascalii sunt cei carora le revine sarcina de a croi destinele elevilor, ei sunt responsabili de viitorul fiecarui copil. Rezultatele pozitive ale tinerilor pe care ii invata, le aduc doar satisfactii personale. Acest lucru nu este insa suficient. Pentru a putea trai decent, guvernantii au obligatia de a-si respecta promisiunile pe care le fac in campaniile electorale.
La fiecare patru ani, invatamantul este ridicat la rang de prioritate, pentru ca, odata instalati in functii, alesii nostri sa isi uite promisiunile. Mitingurile si pichetarile profesorilor sunt perfect întemeiate, dată fiind lipsa de viziune şi de respect cu care Guvernul abordează sectorul educaţiei. Profesorii sunt nevoiti sa recurga la proteste pentru a fi ascultati. Este insa singurul mod in care se pot face auziti. Actualul Guvern continuă să evite cu obstinaţie problema gravă a finanţării procesului de învăţământ.
Profesorii sunt tratati cu dispreţ de guvernanti, care recurg la măsuri din cele mai dramatice, închiderea de şcoli fiind doar una dintre ele. Guvernul actual risca sa transforme economia României într-o economie anexa celei europene. Vom ramane fara forta de muncă specializata, fara domenii de maxima competitivitate.
Fac un apel Guvernului de a trata cu maximă seriozitate protestele celor din invatamant. Cei care conduc destinele acestei tari au obligatia de a respecta solicitarile dascalilor şi de a plasa Educatia pe lista prioritatilor absolute. Sub semnul solidaritatii, dascalii ies in strada. Formele de protest din intreaga tara ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru acest Guvern. Din nefericire, dezinteresul cras afisat fata de profesori ne obliga sa protestam.
Despre responsabilitatea fundamentală ce revine dascalilor în consolidarea rolului şcolii în viaţa societăţii se vorbeste de la tribune, doar atunci cand li se cere votul. Despre rolul acestora in a insufla elevilor cu înţelepciune şi dăruire valorile învăţământului românesc guvernantii vorbesc, cu patos, atunci cand au nevoie de sufragii. Apoi uita cu desavarsire ceea ce au promis.
Azi, la Constanta, Ialomita si Bucuresti, profesorii ies din nou in strada. Oameni care ar trebui sa fie la clase, sa predea elevilor cunostintele pe care ei le-au dobandit de-a lungul unei intregi vieti, sunt nevoiti sa protesteze. Obligatia statului este aceea de a le plati profesorilor salariile, conform contractului de muncă. Presiunea psihologica prin neplata la timp a drepturilor bănesti nu foloseste nimanui. Profesorii ar trebui sa aiba un statut special în raport cu autoritatile. Lor li se cuvine un salariu mai mult decât decent, garantat de stat. Doar astfel vom putem reda dascalilor demnitatea si solemnitatea meseriei pe care si-au ales-o.
Mitingurile nostre trebuie sa aiba un ecou. Vocea noastra trebuie sa se faca auzita. Luptam pentru un drept al nostru, pentru ceea ce ni s-a promis. Luptam pentru un viitor mai bun, protestam pentru o viata decenta. Cerem salarii si conditii europene de munca, cerem sa se faca dreptate.
Publicat de LIVIU MARIAN POP la 3/23/2010 Etichete: Agenda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu